cercetari 1. Parerea necredinciosului din mine.

Uneori,am un asa sentiment de  desertaciune. In momente ca asta,vad clar . Toate preocuparile,visele,asteptarile,faptele oamenilor n,au nici cea mai mica valoare. Nu stim ce suntem,pana unde ne intindem,si totusi ne amagim,da,asta facem,ne amagim cu preocupari si ganduri marunte : masini,case,femei,barbati,sex,bani.
Parca tot cautand sensul ala pierdut. Pentru a da un sens vietii,al carei singur sens,cred uneori,e sa existe si atat.
Viata poate nu are nici un scop nobil,ci e doar o intamplare,sau,o intretesere de circumstante optimizate. Si atunci ? Oare nu e totul in van ?
Am cunoscut oameni ce azi radeau,si aveau atatea vise ,de parca vroiau sa imparateasca pamantul,si a doua zi, ii mancau coropisnitele in pamant. Ochii aia care priveau,creierul ce visa la stele putrezind la subsol. Aiureli..:) La ce bun sa visezi ca zbori cand intr,o clipa ajungi oale si ulcele ?
Stiu,optimistii si ignorantii or sa,mi zica : traieste clipa! bucuria sta in chestiile marunte! etc,etc.
Uneori si eu cred in astea.Alteori, simt ca intreaga mea viata,orice am gandit,sau am facut nu au nici o insemnatate. Nimeni nu.si reaminteste.Nimanui nu.i pasa. Si nici mie de ei.
Ieri aveam 7,8 ani,si ma jucam pe ulitele prafuite ale satului vara,azi deja aproape 30. Maine, 60,cu mult noroc. Nu mi,e asa frica de moarte. MI,E FRICA CA VIATA NU ARE SCOP,SAU SENS. Mi,e frica sa traiesc degeaba.Vreau ca existenta mea sa insemne ceva,sa lase ceva in urma ! Sa duca la perfectionarea spiritului.
Nu vreau acasa-servici-somn-sex. Vreau sa inteleg. Vreau sa stiu ca urmeaza ceva dupa. Nu accept dinamica universului ca implacabila !